Este un stil de Karate introdus de maestrul Gichin Funakoshi (1868-1957). Foarte răspândit în lume, Shotokan se traduce prin „Şcoala lui Shoto”, după porecla (Shoto) sub care era cunoscut maestrul Funakoshi, dar există şi alte interpretări cum ar fi „Şcoala bradului şi a valului”, aici prin bradul mereu verde simbolizând veşnica tinereţe a concepţiilor şi neîncetata lor înnoire iar prin val, munca necurmată care trebuie depusă pentru a putea însuşi aceste principii, muncă asemenea valurilor care lovesc neîncetat ţărmul. Acest stil pune accentul pe poziţiile adânci şi lungi, pe tehnicile eficace în lupta de la distanţă şi pe dezvoltarea vitezei. Tehnicile de mâini şi cele de picior apar în proporţii egale.
Există numeroase kata, cum ar fi: Taikyoku, Heian, Tekki, Bassai, Kanku, Empi, Jion, Jitte etc., acestea fiind importate din Okinawa şi modificate de maestrul Funakoshi, atât în privinţa unor tehnici, cât şi a denumirilor iniţial cu rezonanţe chinezeşti, dar apoi japonizate. Stilul Shotokan este popular în Japonia, mai ales în regiunea capitalei. Numeroase universităţi au în programul lor de studiu acest stil (Waseda, Takushoku, Keio etc). Acest stil este primul care a fost predat în Japonia în anul 1922 şi primul care s-a răspândit prin intermediul instructorilor japonezi în Europa şi America, apoi în toată lumea, fiind şi astăzi cel mai cunoscut stil de karate.
În cadrul Shotokan-ului s-au dezvoltat două ramuri distincte după moartea lui Gichin Funakoshi. Astfel, Shotokai-ul condus de maestrul Shigeru Egami (1912-1981) care a urmat cel mai strict metoda maestrului său Gichin Funakoshi, în vremea căruia a fost unul din cei mai de seamă instructori ai şcolii. În 1957, la moartea maestrului, devine instructor principal al Shotokan-ului, Egami fondând gruparea Shotokai, care refuză orice formă de competiţie. Cu timpul, acest stil a devenit tot mai închis, chiar cu o tentă mistică, căutându-se atingerea unei trepte superioare a capacităţilor mentale prin exersarea aprofundată a kata-urilor, percepte filozofice stricte, chiar studii în direcţia comunicării telepatice pentru controlul asupra adversarului. În prezent această ramură este puţin reprezentată, la moartea lui Egami în 1981 conducerea şcolii fiind preluată de elevul său Oshima Tsutomu.
Ramura principală a Shotokan-ului a fost cea grupată în jurul maeştrilor Masatoshi Nakayama, Hidetaka Nishiyama şi Taiji Kase, care au fondat Asociaţia Japoneză de Karate (J.K.A.) cu scopul răspândirii karate-ului în lume ca formă sportivă. Instructorul principal al J.K.A., Masatoshi Nakayama (1913-1987) a început, copil fiind, studiul artelor marţiale; era descendentul unei vechi familii de samurai şi din 1932 a fost elevul maestrului Funakoshi. Alături de Hidetaka Nishiyama, a pus bazele conceptului sportiv în karate, elaborând primele reguli de competiţie şi atrăgând în J.K.A. numeroşi maeştri tineri ai Shotokan-ului, deşi aceştia s-au lovit de împotrivirea făţişă a generaţiei mai vechi. Această generaţie nouă de instructori a obţinut curând mari succese în competiţii şi a activat puternic pentru răspândirea Shotokan-ului în lume, J.K.A. devenind prima organizaţie de karate renumită în întreaga lume.
Cei mai cunoscuţi instructori ai Shotokan-ului sunt: Masatoshi Nakayama, Hidetaka Nishiyama, Taiji Kase, Hirokazu Kanazawa, Keinosuke Enoeda, Teruyuki Okazaki, Hiroshi Soji, Norihiko Iida, Hideo Ochi, Masaru Miura, Miazaki Satoshi şi Masahiko Tanaka.